Modelul China Blue

Deşi puţini au fost cei care au crezut în succesul unui restaurant chinezesc la Târgu Mureş, mai ales după câteva încercări lipsite de reuşită, Mircea Ronea şi soţia lui, Florina, au demonstrat că se poate construi o afacere după reţete chinezeşti. China Blue a devenit un nume de referinţă în judeţul Mureş şi nu numai.

F.M.: Domnule Mircea Ronea, cum aţi pus pe picioare această afacere?

Mircea Ronea: În urmă cu câţiva ani am avut o discuţie cu soţia, legată de deschiderea unui restaurant, care să răspundă necesităţilor unui oraş ca Târgu Mureş. A mai fost un restaurant chinezesc în Târgu Mureş, prin 1991-1992, dar populaţia Târgu Mureşului nu avea atunci o cultură a gastronomiei chinezeşti. De-a lungul anilor cei care au circulat prin străinătate au învăţat să aprecizeze bucătăria chinezească, adică un produs cu totul deosebit, recunoscut în întreaga lume.

În 2001 am primit un spaţiu, cel în care ne aflăm acum şi ne-am gândit ce să facem aici. Soţia, care este Rac, a lansat ideea şi atât. Apoi s-a retras în carapae. Eu, care sunt Berbec am reţinut ideea, trei zile am întors-o pe toate părţile şi într-o dimineaţă, după o noapte albă am anunţat-o că vom deschide restaurantul. Am început să ne informăm despre cerinţele unui restaurant, am fost prin foarte multe restaurante din ţară şi din străinătate şi ne-am interesat despre cum se prepară mâncarea chinezescă, despre mirodeniile care trebuie aduse, despre cum se organizează un restaurant care să aibă ceva deosebit. Am găsit şi un bucătar bun, la Bucureşti, care a adus, ceea ce speram să aducă, profesionalism. Încet- încet, am pus pe picioare un restaurant de care suntem mândri şi care credem că este o mândrie şi pentru Târgu Mureş.

F.M.: Dezvoltarea afacerii v-a obligat să măriţi spaţiul de lucru?

Mircea Ronea: După o vreme, spaţiul în care ne desfăşuram activitatea a devenit neîncăpător pentru solicitări. Mulţi se plângeau de faptul că găsesc cu mare greutate locuri în restaurant. De multe ori era nevoie de rezervări făcute cu 2-3 zile înainte. Atunci am luat hotărârea să ne extindem. Nu am stat prea mult pe gânduri, aşa că, împreună cu terasa, am ajuns acum la aproape 100 de locuri.

F.M.: Cum aţi pregătit personalul?

Mircea Ronea: Personalul este specializat. Şefa de restaurant, Mariana Sărăcuţ, este o persoană cu experienţă, aşa că ştie ce are de făcut aici, iar restul angajaţilor au fost calificaţi, pentru că bucătăria chinezească necesită anumite cunoştinţe specifice. Fiecare a avut de învăţăt câte ceva. Datorită meseriei, cea de antrenor, am umblat prin multe restaurante, în multe ţări şi am văzut că fără exigenţă, fără o bună pregătire a personalului nu poţi face faţă, nu poţi rezista pe piaţă multă vreme. Am impus un standard de calitate ridicat, dar altfel nu reuşeam să ajungem la nivelul la care suntem. Am avut un mare ajutor în soţie şi în experienţa mea de viaţă. Tatăl meu fiind medic veterinar mi s-a impregnat în timp ce înseamnă o bucătărie curată, cu mâncarea ţinută unde şi cum trebuie. Am prins şi eu din această organizare corectă a lucrurilor în bucătărie, pentru ca în final totul să fie în regulă.

F.M.: Oferiţi-ne câteva detalii legate de specificul bucătăriei chinezeşti…

Mircea Ronea: În primul rând, trebuie precizat faptul că toate mâncărurile se prepară pe loc, după reţete autentice. Se lucrează la flacără deschisă, pe aparate şi vase speciale, aduse din China. Pentru aproape orice fel de mâncare sunt folosite în jur de 8-9 mirodenii. Acestea sunt aduse din China, iar restul produselor sunt cumpărate de aici din România. Orezul este, de asemenea, preparat în vase speciale, iar bucătarul este extrem de atent la tăierea şi porţionarea mâncărurilor. Mai trebuie precizat că cei care nu au timp să ajungă la restaurant, pot comanda mâncarea pentru acasă. Livrarea se face rapid, în condiţii foarte bune.

F.M.: Aţi pus acent şi pe atmosferă, pe latura estetică…

Mircea Ronea: Ca să iasă ceva bine trebuie să te gândeşti la toate detaliile. Ne-am informat, am cerut păreri, am studiat puţin şi cultura chinezească. Am amenajat astfel restaurantul încât cei care vin aici să aibă parte de o ambianţă plăcută. Pot să spun că am europenizat servirea, iar oamenii au apreciat acest lucru.

F.M.: În timp, aţi avut parte de multe vizite importante…

Mircea Ronea: Ne mândrim cu oaspeţii importanţi care ne-au trecut şi ne trec tot mereu pragul. Apreciem orice musafir, însă am avut parte şi de oaspeţi de marcă, personalităţi din ţară şi din străinătate. Pot să-l amintesc aici pe Michael Guest, fost ambasador al SUA în România, care s-a arătat impresionat de mâncare, Mona Muscă trece pe aici de câte ori vine în Târgu Mureş, domnul Frunda Gyorgy vine pe la noi în aproape fiecare duminică, am avut-o ca musafir pe atleta Gabriela Szabo, prefectul judeţului, primarul şi alţi oameni importanţi. Toţi s-au simţit bine aici şi au apreciat mâncarea. Îmi aduc aminte acum de un amănunt: în urmă cu câteva zile am aflat că pe internet a apărut remarca unei bucătărese dintr-un alt judeţ care spunea: “dacă vreţi să mâncaţi bine mergeţi la restaurantul chinezesc din Târgu Mureş, China Blue.

F.M.: Ce planuri aveţi pentru lunile următoare?

Mircea Ronea: Vrem să ne mai extindem, să mai deschidem un restaurant şi căutăm să ne diversificăm activitatea firmei, deoarece un proverb managerial spune că, dacă vrei să ai rezultate, trebuie să ai cel puţin 7 afaceri în 7 direcţii. Chiar 7 e greu să ai, dar 2-3 trebuie.

Legat de activitatea actuală, ca o concluzie, pot să spun că avem un restaurant chinezesc cu tentă europeană, târgumureşeană.

“Am impus un standard de calitate ridicat, dar altfel nu reuşeam să ajungem la nivelul la care suntem. Am avut un mare ajutor în soţie şi în experienţa mea de viaţă.

Tatăl meu fiind medic veterinar mi s-a impregnat în timp ce înseamnă o bucătărie curată,

cu mâncarea ţinută unde şi cum trebuie. Am prins şi eu din această organizare corectă a lucrurilor în bucătărie, pentru ca în final totul să fie în regulă”, Mircea Ronea

Restauranul chinezesc China Blue

SC Rocor Impex SRL

Târgu Mureş, strada Bolyai Nr. 10

Tel: 0265-257038, 0265-269401

Număr de înregistrare în Registul Comerţului: J26/889/1994

Cifră de afaceri 2005: 500.000 RON

Florin MARCEL

Sursa: www.ziaruldemures.ro

This entry was posted in presa and tagged , , , , , , . Bookmark the permalink.

Comments are closed.